Promovarea în funcția de antrenor coordonator al loturilor masculine a maestrului emerit Dan Grecu a adus o numire surpriză în stafful tehnic al lotului olimpic de seniori. Astfel, Nicușor Pascu este noul antrenor al României. După ce timp de 10 ani a pregătit naționala Elveției, acesta a revenit în țară. El a mai activat în echipa tehnică la juniori între 1994 și 1996 și la seniori între 1996 și 1998. Mai mult, Pascu este antrenorul care i-a îndrumat pașii spre performanță lui Marian Drăgulescu.
– Ce înseamnă această numire? O mare încredere aratată, dar și un lucru care mă obligă. A fost o alegere făcută cu inima și cu mintea, după mult, mult timp de gândire și de cântărit tot ce era. Ofertele pe care le-am avut de la federațiile din Brazilia și Belgia și Comitetele regionale din Elveția au însemnat o dovadă a capacitații mele profesionale. Inima mea este însă aici, în țară. Mi-a fost dor de România.
– Cum vedeți revenirea în țară? Nu cred că vor fi probleme, pentru că tot timpul am fost alături de băieți, și în concursuri, dar și de câte ori veneam acasă, în vacanță. Faptul că de 10 ani stau în Elveția și antrenez nu înseamnă că m-am depărtat de gimnastica de la noi.
– Sunteți un specialist al barei fixe, aparat la care Elveția a progresat enorm de când sunteți acolo. La noi însă, este un aparat care ne face probleme…
Este primul lucru pe care vreau să-l remediez. Vreau să-i fac pe băieți să învețe să iubească acest aparat, să le dau din pasiunea mea pentru a lucra la bara fixă. Vreau să mă implic și la paralele, să încercăm să mișcăm un pic lucrurile și acolo.
-Cum vedeți colaborarea cu dl Grecu? Domnul Grecu este un antrenor formidabil și sper să ne fie alături. Avem nevoie de ajutorul, sprijinul și cunoștințele pe care le are și nu pot decât să sper că va fi generos cu noi și ne va acorda din timpul său de antrenor coordonator.
– Când începeți pregătirea cu noua echipă? (râde) Dacă ar fi după mine și acum. Până la finalul anului voi lucra cu Elveția, am un sportiv calificat la finala de Cupă Mondială de la Madrid, după care pe 2 ianuarie, voi începe practic lucrul în sala de la Lia Manoliu.
– Gimnastul dvs de suflet este Marian Drăgulescu. Veți încerca să vorbiți cu el, să-l motivați să continue? Este primul lucru pe care îl voi face. Marian este un talent cum rar s-a văzut. Cu multă motivație și un program de pregătire bine pus la punct, poate accede în orice finală. Sper să lucrăm împreună așa cum am făcut și la juniori și la seniori, înainte de a pleca afară.
– Când ați acceptat această provocare ați stabilit niște obiective? Normal. Cunosc potențialul băieților și am încredere în ei. Tocmai de aceea vreau să avem rezultate la toate competițiile de anvergură, Europene, Mondiale, Jocuri Olimpice. Ceea ce doresc este să aduc o altă mentalitate și în pregătire și în tot. Tradiția instituită de domnul Dan Grecu obligă enorm.
Â
articol scris de Mirela Basescu Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER